Ziaristul Cristi Irimia şi-a depus candidatura ca independent la BECL!!!

Astăzi, la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Locală Focşani, jurnalistul Cristi Irimia şi-a depus dosarul pentru participarea ca INDEPENDENT la alegerile din 10 iunie, pentru funcţia de primar, respectiv consilier local.

Lista susţinătorilor a cuprins 1080 de semnături pentru Consiliul Local (numărul minim era 814) şi 1800 pentru Primăria Focşani (numărul minim era 1628). Candidatura a fost acceptată de către BECL, urmând ca în zilele următoare să se deruleze celelalte proceduri pentru rămânerea definitivă a candidaturii.

Declaraţie de presă Cristi IRIMIA:

“Cred că e vremea independenţilor cu iniţiativă şi cu credinţă în Dumnezeu. Îndepărtatea de lucrurile sfinte, mai ales în micile comunităţi, a dus la distrugerea spiritului civic, şi, implicit, la un abuz de putere din partea partidelor politice. Acum câteva zile, la Focşani, maestrul Dan Puric mi-a spus că independenţii creştini, de bună credinţă, sunt potriviţi pentru a încerca să schimbe ceva în comunităţile locale.

Înainte să mă decid dacă să intru în această cursă am făcut două sondaje de opinie. Unul pe stradă şi altul online. Aproape 20 la sută dintre cei intervievaţi au spus că şi-ar dori un candidat independent, care să nu fi făcut politică până acum. Nici nu e de mirare având în vedere că focşănenii au fost dezamăgiţi de activitatea primarilor de după 1989. Cum primarul se va decide din primul tur, nu este exclus să se poată câştiga alegerile şi cu 15 la sută din voturi.

Un primar independent ar oferi o garanţie a menţinerii echilibrului şi responsabilităţii între partidele politice care vor avea consilieri în CL. Din punctul meu de vedere, ar trebui să avem în România nu doar primari independenţi, ci şi consilieri independenţi. Ar fi ca un uninominal pur la nivelul comunităţilor locale.

Nu e de mirare că, acum, oamenii nici nu ştiu pe cine să tragă la răspundere dacă vor să ceară socoteală pentru un proiect de hotărâre adoptat şi considerat inoportun de cei mai mulţi dintre cei care află de el. Actualii consilieri s-au ascuns şi se vor ascunde mereu în spatele partidelor. Pe de altă parte, consilierii politici vor fi mereu la mâna şi la ordinele partidelor care i-au promovat pe liste, nu la mâna oamenilor.
Câştigarea funcţiei de primar sau de consilier local ar fi ca o victorie a presei locale, care şi-ar infiltra astfel un om în instituţia care a devenit, după 22 de ani de la mişcarea din decembrie, o adevărată “la famiglia”, cu interese mafiote în jurul unor proiecte pe bani publici.

Dacă voi ajunge primar, va exista transparenţă maximă în cheltuirea banilor publici, nu se vor mai arunca sume uriaşe pe proiecte care nu vor fi dezbătute public la modul real, eventual prin referendum, şi, cel mai important, voi fi ca un ghimpe în coasta tuturor politicienilor cu interese de partid şi de afaceri în Primăria Focşani şi în CL Focşani.

Voi fi un primar activ, cu foarte mulţi tineri în jurul meu care mă vor ajuta să pun la punct multe din problemele din cartierele Focşaniului.

Voi avea o campanie electorală civilizată, fără atacuri nefondate la adresa adversarilor, fără publicarea unor informaţii de natură calomnioasă. Cotidianul Vrancea Media va pune la dispoziţia tuturor partidelor interesate spaţiu nelimitat pentru a-şi face cunoscute acţiunile şi ideile în faţa focşănenilor. În nici un caz Vrancea Media nu va fi un instrument media folosit de mine pentru discreditarea adversarilor în lupta pentru Primăria Focşani. Dimpotrivă, concurenţii mei vor avea la dispoziţie spaţiu nelimitat pe Vrancea Media, pentru a mă critica în orice moment al campaniei electorale.

Îmi place spiritul de fair-play şi îl voi pune în aplicare în campania electorală, indiferent de momentele mai mult sau mai puţin tensionate din ultimii ani, când, ca jurnalist, am ajuns, inevitabil, să am anumite dispute cu persoane publice sau politicieni vrânceni.

Pentru o redare cât mai fidelă a declaraţiilor pe care, eventual, mass-media locală va dori să le obţină de la mine, în legătură cu probleme de interes public, am rugămintea ca solicitările în acest sens să-mi fie adresate prin email sau telefonic. Voi răspunde în cel mai scurt timp posibil, în principiu prin email.
Unul din sloganurile mele va fi: “Vrei un ghimpe în coasta politicienilor? Alege un independent!”

Informaţii de background:

Cristi Irimia are 35 de ani şi este un jurnalist cu o experienţă de 15 ani în mass-media. Născut la Focşani, a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 5 (Anghel Saligny), apoi a absolvit Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Licenţiat în drept din anul 2007, la Facultatea „Petre Andrei” din Iaşi, Cristi Irimia are absolvite şi studii de finanţe-contabilitate, precum şi o serie de cursuri în diverse proiecte de educaţie non-formală, proiecte derulate de mai multe ONG-uri din România.

Activ în proiecte de voluntariat, Cristi Irimia intenţionează să se implice în educaţia non-formală a elevilor printr-o serie de parteneriate cu mai multe instituţii socio-culturale şi sportive din Vrancea.

1 Response pentru “Ziaristul Cristi Irimia şi-a depus candidatura ca independent la BECL!!!”

  1. […] scris de Gabriel MICU pentru Milcovul Ai citit articole scrise de Cristi Irimia pe Vrancea Media? Dacă da, n-ar fi rău să […]

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.