Ziua Europei sărbătorită şi la Biblioteca Judeţeană!

Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a pregătit pentru public, cu prilejul ZILEI EUROPEI – 9 mai, expoziţii de carte cu tematică europeană, info-chioșcuri cu materiale despre rolul și activitatea Parlamentului european şi sesiuni de informare despre Uniunea Europeană şi atribuţiile acesteia.

Acţiunile se înscriu în proiectul CINE? CE? CUM DECIDE, inițiat de Biblioteca Județeană Vrancea în anul 2011, prin care instituția noastră pune la dispoziția comunității, în toate secțiile, puncte de informare INFO – EUROPA.
Ca urmare a colaborării și a parteneriatelor încheiate, acest proiect este susținut de Biroul Parlamentului European al României și Spațiul comunitar European care au oferit materiale informative actualizate, postere, cărți pentru copii, agende, broșuri, reviste informative pentru tineri, hărți, cărți poștale.
Astfel, vineri, 9 mai, ora 11,00 la sediul central al Bibliotecii Județene va avea loc o sesiune de informare la care vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale Gologanu coordonați de prof. Valentina Târtan, directoarea instituției de învățământ.
Participanţii, implicaţi în proiect, vor primi materiale informative, vor viziona filme, vor participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri, vor afla informații despre drepturile copiilor în UE şi vor purta discuţii libere despre Ziua Europei şi Comunitatea Europeană.
Pentru a marca locul distinct pe care îl ocupă România pe harta Europei, elevii au pregătit și un moment specific românesc, de dansuri populare. Biblioteca invită membrii comunității să viziteze secțiile bibliotecii și punctele INFO EUROPA organizate în acestea, prin care pune în valoare rolul informativ al instituției și oferă informații utile despre rolul Uniunii Europene și drepturile cetățenilor europeni.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.