Ziua Imnului Național sărbătorită la Mausoleul din Focșani!

Militarii Garnizoanei Focșani au sărbătorit astăzi, 29 iulie 2023, Ziua Imnului Național al României.
Manifestările au avut loc la Mausoleul Eroilor Sud din municipiul Focșani și s-au desfășurat în prezența reprezentanților autorităților publice și structurilor din Sistemul Național de Apărare , Ordine Publică și Siguranță Națională.
„Imnul Național este unul dintre simbolurile pe care le are orice democrație și orice popor puternic. Să-l respectăm cum se cuvine, alături de celelalte simboluri ale României și să-l transmitem mai departe tinerei generații! Să-i învățăm pe cei mai tineri dintre noi să simtă românește și să înțeleagă puterea și semnificația Imnului Național!
🫡Eroii Neamului s-au jertfit pentru a păstra aceste simboluri, iar noi trebuie să facem această punte de legătură și să înțelegem că moștenirea lăsată cu jertfă pentru a ne păstra identitatea și pentru a ne putea cânta imnul, înseamnă să fim, în primul rând, suverani, înseamnă înseamnă să fim un popor închegat și din ce în ce mai unit.
🇹🇩Imnul nostru este o lecție care transcende timpului și care rămâne la fel de real și de vital. Pentru că istoria este ciclică, vremurile se repetă, iar „Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani” este cât se poate de actual, mobilizator şi mai ales necesar vremurilor pe care le trăim.
La mulți ani, România, la mulți ani, români! La mulți și uniți ani Imnului Național!“, este mesajul prefectului județului Vrancea, Nicușor HALICI.
***
Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99 din 1998, Ziua Imnului Naţional. Conform Constituţiei României, imnul este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul de stat.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.