Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul I 2011, este data de 2 mai 2011. “Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 euro la 1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Pentru anul 2011, valoarea accizei decontate este de 1,20 lei per litru de motorină”, se arată într-un comunicat al APIA. Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
* Ajutor de stat pentru fermieri *
Aproape 12.000 de fermieri vor beneficia de schema de ajutor de stat acordată agricultorilor români aflaţi în dificultate din cauza crizei financiare, urmind a se acorda o sumă până la 15.000 de euro pe exploataţie. Pentru a obţine ajutorul financiar, fermierii vor urma aceleaşi proceduri ca în cazul subvenţiei la motorină, urmând să se adreseze filialelor teritoriale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.