Concurs de scurtmetraj, eseu și fotografie pentru elevii de la C.N.U. Focşani și de la C.N. „Gh. Vrănceanu” Bacău

Consiliile școlare ale elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”, Focșani, și Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” , Bacău, au lansat un concurs de scurtmetraj, eseu și fotografie dedicat elevilor acestor instituții de învățământ. Concursul este bazat de tema „Cărților și a Drepturilor de Autor”.
Lansarea a avut loc la Focșani, pe 2 aprilie 2012, fiind prilejuită de organizarea competițiilor sportive între cele două instituții de învățământ de prestigiu, întrecere devenită tradiție. Astfel, în prima zi a programului „Școala Altfel”, uniriștii au fost gazdele colegilor din județul Bacău.
Elevii Colegiului Național „Unirea” și al Colegiului Național „Gh. Vrănceanu” pot trimite lucrările în format electronic reprezentanților consiliilor școlare ale elevilor, între 3 aprilie și 1 mai, urmând ca după jurizarea aceastora să aibă loc decernarea premiilor. Aceasta va avea loc în ziua în care elevii de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” vor fi gazdele competițiilor.
Ziua de 23 aprilie a fost declarată de către UNESCO ca fiind Ziua Internațională a Cărților și a Drepturilor de Autor. Scopul acestei zile este acela de a promova lectura și drepturilor de autor. Având această temă, concursul își dorește să atragă elevii spre lectură și să se informeze în legătură cu drepturile de autor.

Contact:
Alexandra Voicu – Președinte Consiliul Școlar al Elevilor Colegiul Național „Unirea”;
E-mail: alexandra.v1606@yahoo.com
Telefon: 0786 608 125

Mădălina Vlasie – Președinte Consiliul Școlar al Elevilor Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”
E-mail: vlasiemadalin@gmail.com
Telefon: 0722602398

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.