* Școlile din județul Vrancea vor fi dotate cu microbuze electrice pentru transportul elevilor. Consiliul Județean Vrancea va depune spre finanțare proiectul “Verde la educație – microbuze electrice pentru elevi”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, ca urmare a adoptării unei hotărâri în acest sens, inițiată de președintele Cătălin TOMA, în cadrul ședinței extraordinare care a avut loc astăzi *
”Vrem să aducem cât mai multe microbuze electrice pentru școlile din județ, în funcție de alocarea financiară și de criteriile de prioritizare din ghid, care trebuie să fie respectate”, a menționat Cătălin TOMA, președintele Consiliului Județean Vrancea.
În data de 18 mai 2023, Ministerul Educației a publicat Ghidul Solicitantului aferent apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, care vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare „verzi” (electrice), prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor la educație, în același timp cu protejarea mediului înconjurător.
Prin linia de finanțare aferentă Investiției 10: ”Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi”, Consiliul Județean Vrancea va depune o singură aplicație prin care să obțină finanțare pentru dotarea cu microbuze electrice a unităților de învățământ preuniversitar din județ. Se vor finanța microbuze școlare electrice de 16+1 locuri, respectiv 8+1 locuri. Alocarea financiară este de maximum 6.097.560 de euro, fără TVA. Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 13.06.2023, iar perioada de implementare a proiectului este până pe 31.12.2024.