* Salariaţii companiei naţionale de infrastructură feroviară CFR SA încasează, din iulie, primele şi bonusurile restante din 2006 * Pentru că sumele nu le-au fost virate atunci, salariaţii au dat societatea în judecată şi, ulterior, au câştigat procesele *
“Prima de Ziua Feroviarului, de exemplu, nu a fost acordată în perioada 2006-2008. Federaţia Drum de Fier a dat compania în judecată pentru a o recupera. Vorbim de circa 1.000 de lei per salariat pentru toţi cei trei ani. Mai sunt multe alte bonificaţii pentru care companiei i-au fost intentate procese de către federaţiile din sistemul feroviar. Unele dintre aceste procese au fost câştigate, altele sunt încă pe rol”, ne-a spus unul dintre liderii vrânceani ai cfr-iștilor. Angajaţii CFR SA trebuie să semneze convenţii de plată eşalonată pentru a încasa primele şi bonusurile restante, câştigate în instanţă. Prima tranşă, ce va fi virată luna aceasta, însumează două milioane de lei, potrivit companiei.