Exercițiul „Justice Sword 23.II” la final!

Ieri, 13.10.2023, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” și-au luat rămas bun de la camarazii din cadrul Batalionului 19 Infanterie Mecanizată al armatei poloneze, alături de care s-au instruit în cadrul „Justice Sword 23.II”.
Aceștia au participat la „Justice Sword 23.II” pe timpul secvenței de instruire derulată în cadrul exercițiului de comandament cu comunicații și informatică în teren, de tip CPX (Command Post Exercise), și au putut observa tragerile de luptă executate vineri, de camarazii români.
***
Având la bază un scenariu fictiv, exercițiul „Justice Sword 23.II” este un eveniment de instruire desfășurat anual de Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” și structurile din subordine, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, în scopul perfecționării deprinderilor militarilor în planificarea, organizarea și conducerea acțiunilor militare cu caracter defensiv și ofensiv, în context întrunit și multinațional.
În acest an, la activitate, militarilor din cadrul marii unități li s-au alăturat camarazi din structuri subordonate Statului Major al Apărării și Batalionului 19 Infanterie Mecanizată al armatei poloneze, efectivele implicate în activitate totalizând peste 1.600 de militari și aproximativ 400 de mijloace tehnice.
Exercițiul se înscrie în sfera activităților de instruire planificate în anul precedent.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.