http://pbutuc.wordpress.com/ United Galaţi – CSM 2007 Focşani, marţi, de la ora 17,00
CSM 2007 Focşani revine în campionat după două săptămâni de pauză. O etapă a stat pentru că avea programată întâlnirea cu Concordia Chiajna, retrasă din campionat. Mâine, începând cu ora 17,00, va întâlni în deplasare, în derbiul Moldovei, pe United Galaţi, ocupanta locului al treilea. Indiferent de poziţia din clasament, cele două formaţii au oferit spectatorilor dispute foarte echilibrate, în care, în joc, odată cu punctele, sunt puse şi frumoase orgolii sportive. Gazdele au un avans de cinci puncte faţă de urmăritoarea sa, ACS Odorheiu Secuiesc şi, pentru a fi sigură că îşi va conserva poziţia până la play off, se va bate pentru victorie. Focşănenii, în cazul în care pierd la Galaţi iar clujenii câştigă acasă, mâine, coboară pe locul al şaptelea, sub aşteptări şi potenţialul echipei. De aceea, este de aşteptat ca fotbaliştii pregătiţi de Petrache Gurguiatu şi Orlando Şerbănică să încerce măcar un egal, aşa cum a fost şi în tur, la Focşani. O înfrângere la Galaţi nu ar fi, totuşi, un dezastru, pentru că următoarele două etape, când vor juca acasă cu Clujana şi la Braşov cu Inter Teliu le vor da prilejul să-şi îmbunătăţească bagajul de puncte ca şi poziţia în clasament. În situaţia în care CSM 2007 va termina pe locul al şaselea, meciul de marţi va fi fost o repetiţie a play off-ului care va opune formaţiile din Focşani şi Galaţi!
Programul etapei
City’us Târgu Mureş – Inter Teliu Braşov 18-4
Dava Deva – Spicom Sfântu Gheorghe 2-7
United Galaţi – CSM 2007 Focşani
Clujana Cluj Napoca – ACS Odorheiu Secuiesc
Clasament
1. Spicon Sfântu Gheorghe 15 4 0 1 86-38 42
2. City’us Târgu Mureş 14 13 0 1 147-46 39
3. United Galaţi 13 8 2 3 64-45 26
4. ACS Odorheiu Secuiesc 13 6 3 4 81-59 21
5. KSE Târgu Secuiesc 14 4 2 8 47-66 14
6. CSM 2007 Focşani 13 3 4 6 62-74 13
7. Clujana Cluj Napoca 13 3 1 9 82-93 10
8. Dava Deva 15 3 1 11 47-81 10