Liberalii vrânceni rămân fideli protocolului USL, alianţa fiind, în opinia preşedintelui PNL Vrancea – deputatul Nini Săpunaru, singura soluţie de guvernare. Săpunaru împreună cu Mona Muscă, Norica Nicolai şi Ludovic Orban au semnat, în 2004, denunţul care a dus la dosarul Zambaccian. Săpunaru nu s-ar supăra dacă PNL ar merge singur la europarlamentare.
„Rămânem în continuare în USL şi avem treabă multă de făcut. Ar fi cea mai mare nenorocire să rupem acum USL. Oamenii nu ne-au votat să ne certăm iar dacă vor mai fi neînţelegeri cred că trebuie rezolvate în interiorul alianţei, nu în public”, a declarat astăzi deputatul Nini Săpunaru. Întrebat fiind de situaţia de la Ilfov unde practic USL nu mai funcţionează, Nini Săpunaru a afirmat că vina nu aparţine liberalilor lui Marian Petrache. „Nu PNL a început ce s-a întâmplat acolo iar colegii de alianţă au fost avertizaţi despre faptul că situaţia s-ar putea schimba în timp, ceea ce s-a şi întâmplat”, a mai adăugat Nini Săpunaru.
Săpunaru: Iliescu a avut cea mai bună poziţie în cazul Năstase
Referitor la condamnarea fostului prim ministru Adrian Năstase, preşedintele PNL Vrancea a afirmat că hotărârile instanţei de judecată nu trebuiesc comentate. „Asta este legea, dacă justiţia a decis condamnarea cine sunt eu să spun altceva? Din punctul meu de vedere cea mai bună luarea de poziţie publică în această chestiune a avut-o Ion Iliescu. Eu unul nu pot uita perioada 2000 – 2004 când ştiţi cu toţii cu a fost iar noi, liberalii am avut o iniţiativă pe care şi eu am semnat-o”, a mai adăugat Săpunaru.
Vă reamintim că noua condamnare a lui Adrian Năstase, de 4 ani cu suspendare în dosarul Zambaccian, îi are la origine ca denunţatori pe actualii, sau foştii, fruntaşi ai PNL, Mona Muscă, Norica Nicolai, Ludovic Orban şi Nini Săpunaru. Punctul de pornire a fost în anul 2004, când, înainte de alegerile legislative şi pentru Palatul Cotroceni, un grup de politicieni, membri în conducerea PNL (atunci în Alianţa Dreptate şi Adevăr, alături PDL), în frunte cu Mona Muscă şi Nini Săpunaru (iniţiatori) au semnat un denunţ la adresa premierului (PSD – ist) în funcţie şi candidat desemnat al social-democraţilor la prezidenţialele care urmau în toamnă.
Europarlamentare: Două liste aduc mai multe voturi decât una
În opinia preşedintelui PNL Vrancea nu ar fi nicio problemă dacă partidul pe care îl reprezintă ar merge singur la alegerile europarlamentare. „Dăuă liste aduc mai multe voturi decât una singură. Există două curente de opinie diferite în această problemă dar cert este că alegerile europarlamentare sunt un foarte bun test pentru noi. Deja sunt două campani în care nu am mai mers singuri şi am avea ocazia să vedem cum stăm”, a mai adăugat deputatul Nini Săpunaru.