Nu răspunzi – amenzi la recensămînt

* Persoanele care vor refuza să deschidă uşa recenzorilor sau să răspundă la chestionare vor fi amendaţi cu pînă la 5.000 de lei *  Persoanele absente temporar de la domiciliu vor fi înregistrate de către recenzori pe baza informaţiilor primite inclusiv de la vecini şi preot *

Vrâncenii care refuză să deschidă uşa recenzorilor sau să dea răspunsuri la întrebările chestionarelor-tip pentru Recensămîntul Populaţiei şi al Locuinţelor (RPL) ce începe pe 20 octombrie se pot trezi cu amenzi de pînă la 5.000 de lei. Guvernul a decis să-i sancţioneze pe cei care refuză voit participarea la recensămînt. Toate datele declarate sînt confidenţiale, astfel încît şi recenzorii care încalcă principiul confidenţialităţii intră sub incidenţa legii. Cei care nu vor fi găsiţi acasă de recenzori au şansa de a se prezenta ei înşişi la Comisia Locală pentru Recensămînt, pînă la data de 31 octombrie.

* Informaţii de la vecini şi preot *

Orice cetăţean are obligativitatea legală de a declara datele cerute de recenzori, iar pentru a limita rata de non-răspunsuri şi refuzurile de a colabora cu angajaţii care strîng date, amenda minimă este de 2.000 de lei. Sancţiunea contravenţională poate ajunge însă pînă la 5.000 de lei. Populaţia trebuie să colaboreze cu recenzorii, dar trebuie să ştie, de asemenea, şi că datele declarate sînt confidenţiale. Acei recenzori care încalcă confidenţialitatea datelor, prevăzută în cadrul legislativ, sînt traşi la răspundere. În afara stabilirii amenzilor pentru non-răspunsuri şi refuzul de participa la Recensămînt, o altă noutate importantă constă în folosirea surselor „indirecte” pentru RPL 2011. Concret, persoanele absente temporar de la domiciliu, respectiv cele aflate în străinătate la momentul efectuării recensămîntului populaţiei şi locuinţelor vor fi înregistrate de către recenzori pe baza informaţiilor primite inclusiv de la vecini şi preot, conform unei hotărîri de guvern care reglementează modul de organizare a recensămîntului. Astfel, recenzorii vor putea folosi şi surse indirecte de colectare a datelor, persoanele absente temporar de la domiciliu urmînd să fie înregistrate pe baza informaţiilor de la celelalte persoane din locuinţă, de la vecini, preot sau primărie, conform actului normativ. Pe de altă parte, dacă o persoană se află pe teritoriul României, însă la momentul vizitei recenzorului nu este acasă, aceasta va avea obligaţia de a se prezenta, pînă la data de 31 octombrie, cînd se încheie oficial înregistrarea datelor, la Comisia Locală de Recensămînt, aflată la sediul primăriei.

* Primele rezultate apar la începutul lui 2012 *

Recensămîntul Populaţiei şi al Locuinţelor se desfăşoară o dată la zece ani în fiecare stat al Uniunii Europene. Acţiunea din acest an va oferi o „fotografie” a populaţiei, ca structură de vîrste, ocupaţie sau educaţie şi a locuinţelor din România, ca mărime şi formă de proprietate. Această imagine este aferentă momentului de referinţă 20 octombrie, ora 0, naşterile şi decesele de după această dată urmînd să fie înregistrate abia la următorul recensămînt, de peste zece ani. Rezultatele preliminare ale Recensămîntului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2011 vor fi publicate în primul trimestru al anului viitor, urmînd ca datele finale să fie gata abia în 2014. Recensămîntul populaţiei şi locuinţelor, programat pentru 20-31 octombrie 2011, va costa 193 milioane lei. Peste 120.000 persoane vor participa la colectarea datelor.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.