Oprişan în vizorul procurorilor DNA în dosarul fraudelor la referendum!!!

Liderii USL Marian Oprişan şi Liviu Dragnea au intrat în vizorul procurorilor DNA, în dosarul privind fraudarea referendumului.  Anchetatorii au indicii că cei doi şi-ar fi folosit influenţa politică ca să obţină victoria la referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Suspiciunile DNA sînt bazate pe faptul că în cele două judeţe păstorite de Oprişan şi Dragnea, Vrancea şi  Teleorman, procentul la vot ar fi fost mare, de peste 50 la sută, pe baza unor mijloace frauduloase. Mai exact, indiciile arată că cei doi s-ar fi folosit de funcţiile de conducere din PSD pentru a câştiga, prin fraudă, referendumul. În dosarele referendumului, deschise în 15 dintre judeţele ţării, urmărirea penală s-a început “in rem”, pentru obţinerea unor foloase necuvenite.

“Urmărirea penală s-a început “in rem” pentru indicii de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art 13 din Legea 78/2000, adică fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

După ce vor audia mai multe persoane, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală şi faţă de cei doi lideri ai PSD, secretarul general al partidului, Liviu Dragnea şi vicepreşedintele Marian Oprişan, care conduce şi organizaţia judeţeană Vrancea şi Consiliul Judeţean.

Procurorii susţin că în cele două judeţe, mai multe persoane ar fi votat în locul unor bătrâni sau au fraudat votul altor persoane cu urna mobilă. De altfel, în mai multe comune din judeţul Vrancea, anchetatorii au luat la întrebări unii locuitori, pentru a afla dacă au votat cu urna mobilă sau daca semnătura lor este reală pe lista celor care au votat. La DNA Galaţi va fi audiat, zilele următoare, Marian Oprişan, iar la structura centrală, la DNA Bucureşti, săptămâna viitoare vor fi chemaţi Liviu Dragnea dar şi alti lideri ai PSD din Olt.

 

În judeţul Vrancea, trei procurori DNA au făcut verificări, miercuri, în comuna Suraia, oamenii fiind chestionaţi cu privire la desfăşurarea referendumului, după ce au fost depuse sesizări în acest sens, primarul spunând că are informaţii că localnicii ar fi fost luaţi la audieri chiar de la biserică. În comuna Suraia prezenţa la vot a fost de 64,8%, din 5030 de persoane înscrise pe liste au votat 3264. Edilul din Suraia a declarat că acţiunea procurorilor reprezintă un abuz şi un atentat la libertăţile şi drepturile omului.

“Consider că acţiunea procurorilor DNA, este un abuz care are loc la ordinele preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Cred că această acţiune are loc în mod special la Suraia pentru că eu am fost la PDL şi acum avem de-a face cu o răzbunare. Marţi am fost anchetaţi pentru altă plângere făcută de preşedintele PDL Vrancea, Alin Trăşculescu, şi care s-a dovedit a fi falsă”, a spus primarul Vasile Grosu.

PD-L : Marian Oprisan si USL Vrancea trec la aplicarea „modelului Dogaru”, pentru a impiedica aflarea adevarului despre fraudele electorale de la Suraia

 

Partidul Democrat Liberal – Organizatia Judeteana Vrancea isi exprima ingrijorarea cu privire la presiunile, dezinformarile si manipularile mediatice pe care USL le genereaza pentru a zadarnici aflarea adevarului despre faptele de natura penala petrecute pe data de 29 iulie 2012, in cele 3 sectii de votare aflate pe raza comunei Suraia, judetul Vrancea.

“PDL Vrancea a sesizat, pe 29 iulie, Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani, Inspectoratul de Politie Judetean Vrancea si Biroul Electoral Judetean de Circumscriptie nr. 41 Vrancea, cu privire la :

–              indepartarea repetata, in mod ilegal, a reprezentantilor PDL Vrancea in birourile electorale ale sectiilor de votare;

–              acceptarea de cereri pentru votare cu urna speciala peste termenul legal prevazut de legislatia aplicabila referendumului si de hotarari ale Biroului Electoral Central;

–              producerea de falsuri in documente ale birourilor electorale ale sectiilor de votare.

Acestora li se adauga sesizarile publice ale mass media cu privire la situatii de vot multiplu, dar si agresarea unui jurnalist sub privirile politistilor, chiar de catre presedintele unei sectii de votare din Suraia. Speram ca cercetarile organelor de ancheta penala sa lamureasca daca “modelul Suraia”, repetat la nivelul a zeci de localitati, a fost sau nu parte a unui plan minutios de fraudare a referendumului la nivelul judetului Vrancea, plan care a inclus reprezentanti politici de varf ai USL, precum si functionari din administratia judeteana sau guvernamentala. Doar asa se explica insistenta si virulenta reprezentantilor USL si ai presedintilor de birouri electorale din localitatea Suraia, pe 29 iulie, de a indeparta reprezentantii PDL din sectiile de votare. Reamintim componenta birourilor electorale ale sectiilor de votare: un singur reprezentant al PDL vs. 5 reprezentanti ai altor formatiuni politice pro-guvernamentale. Acestora din urma li s-au adaugat, asa cum a fost cazul in localitatea Suraia, presedinti de sectii de votare care s-au manifestat partinitor in timpul procesului electoral pe care trebuiau sa il gestioneze cu neutralitate. Constatam gravitatea fara precedent a incercarilor USL de a impiedica anchetele autoritatilor judiciare, prin recrutarea unor cetateni care sa “protesteze” in regim de transmisiune directa la Antena 3, la adresa unor presupuse abuzuri, in fapt o incercare legitima a autoritatilor judiciare de a afla adevarul. Marian Oprisan si USL Vrancea au inceput, dupa cum o demonstreaza evenimentele petrecute “in direct la Antena 3” in seara de 15 august 2012, aplicarea “modelului Dogaru”, constand in amenintari la adresa institutiilor statului de drept. De asemenea, declaratiile publice ale presedintelui PSD Vrancea, vicepresedinte al Partidului Social Democrat si presedinte al Consiliului Judetean Vrancea la adresa magistratilor procurori ai Directiei Nationale Anticoruptie constituie, in opinia PDL Vrancea, o incercare disperata de intimidare a justitiei”, se spune într-un comunicat de presă trimis redacţiei noastre de către organizaţia PD-L Vrancea.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.