* Paco Supermarkets a deschis astazi un nou magazin în Focșani pe bulevardul Unirii nr. 10, vizavi de Comisariatul Militar *
După aproximativ doi ani de la deschiderea magazinului cash&carry, Paco Supermarkets a deschis un nou magazin. Acesta este cel de-al 16-lea magazin de asemenea dimensiuni al retailerului deținut de omul de afaceri Deliciu PARASCHIV. Noul supermarket este situat în Focșani și a necesitat o investiție de până la 250.000 de euro.
Noutatea acestui magazin este aceea că are și zona de mâncare gătită pentru acasă. Inițial supermarket-ul ar fi trebuit deschis până pe 1 decembrie, fapt care nu s-a realizat din cauza întârzierilor furnizorilor de echipamente de retail.
