Reparaţiile la DJ 205D Spulber motiv de ceartă între Dragoş Mircea şi Oprişan

Abia instalat prefectul Dragoş Mircea se ceartă cu preşedintele CJ, mArian Oprişan pe tema reparaţiilor la DJ 205D.

„A fost un efort continuu al autorităţilor competente pentru refacerea acestui tronson de drum care a fost luat de viitură de Sfintele Sărbători ale Paştelui. La această oră, autoturismele şi maşinile de intervenţie pot ajunge în comunele Spulber şi Nereju, pe DJ 205D. Personal am mers în fiecare zi în zona afectată şi împreună cu autorităţile competente am găsit soluţiile tehnice necesare pentru a reda drumul traficului rutier, astfel încât cetăţenii din cele două comune, Spulber şi Nereju, să folosească această cale de acces”, a declarat Dragoş Mircea, prefectul judeţului Vrancea.

Oprişan: Eu cu munca, PD-L cu vrăjeala

“Drumul s-a surpat pentru că nu am avut banii necesari pentru a face apărările de mal distruse de inundaţiile din 2005. Am refăcut fundaţia drumului, am turnat un strat de asfalt de egalizare, dar nu am mai avut banii necesari să continuăm lucrările. Am făcut toate demersurile omeneşti posibile la Guvernul României pentru a ne aloca aceşti bani! Fireşte, am vorbit cu pereţii. Nimănui din Guvernul PDL nu i-a păsat că drumul judeţean în care noi am investit 54,751 milioane lei poate fi distrus de o ploaie puternică.
Cu pereţii am vorbit şi în iarna aceasta, când sud-estul României a fost sub zăpadă de 8-9 metri şi Guvernul PDL s-a făcut că nu vede ce se întâmplă în Vrancea. Atunci oamenii simpli stăteau câte 2-3 zile în maşini, prin benzinării fiindcă drumurile erau închise, iar parlamentarii pedele erau duşi la Bucureşti cu avionul să-l voteze prim-ministru pe Mihai Răzvan Ungureanu.
Cu pereţii am vorbit şi în 2011 când i-am scris fostului prim-ministru, Emil Boc, preşedintele PDL, şi i-am cerut să continue investiţia pe drumul naţional 2 D Focşani-Ojdula pentru că altfel acest drum, în care s-au investit milioane de euro, riscă să se deterioreze.
Şi colegii mei din administraţie vorbesc cu pereţii atunci când nevoile lor exced bugetele locale şi când cer sprijin pentru finanţarea unor lucrări. Menţionez aici problemele primarului Daniel Nicolaş de la Odobeşti care a făcut un studiu de fezabilitate privind îndiguirea oraşului şi a cerut Guvernului României finanţarea necesară pentru că, la orice oră, 140 de gospodării pot fi luate de viitură la fel cum poate fi luat de viitură şi DN 2 M, în zona staţiei de benzină Unirea. Şi el a vorbit cu pereţii!
Nici colegul meu Ion Petre, primarul oraşului Panciu nu beneficiază de alt tratament din partea Guvernului PDL. Este primarul care implementează cele mai multe proiecte europene din Vrancea, dar atunci când solicită sprijin pentru cofinanţare, Guvernul îi închide uşa în nas.
E u, colegii mei Ion Petre şi Daniel Nicolaş, dar şi miile de colegi din ţară vorbim la pereţi atunci când adresăm o solicitare Guvernului României pentru că noi suntem pesedişti, iar Guvernul are urechi de auzit şi ochi de văzut doar pentru pedelişti.
În tot acest timp, trompetele portocalii nu ezită să mintă, să inventeze fel de fel de fantasmagorii pentru a transforma o catastrofă naturală într-un atac politic absolut jenant.
Dacă am fi trăit într-un stat în care clasa politică ar fi fost responsabilă, atunci am fi văzut astăzi, la Focşani, miniştri şi secretari de stat care să vină să vadă ce pot face mai mult decât am făcut noi deja pentru cei 4.000 de vrânceni de la Spulber şi Nereju”, afirmă Marian Oprişan.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.