• Ziua de 6 decembrie, în care îl cinstim, anunţă practic începutul sărbătorilor de iarnă, luna colindelor şi a darurilor

Sfîntul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Datorită numeroaselor minuni săvîrşite atît în timpul vieţii, cît şi după moartea sa a fost supranumit „Făcătorul de Minuni“, păstrînd şi rolul de Moş pentru copii.

Povestea Sfîntului Nicolae

Sfîntul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfîntului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joarda în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori pînă la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfîntul „a mijlocit“ iertarea celui care a fost lovit. Sfîntul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mîngîiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. Sfîntul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sînt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

* De ziua lui Nicolae se fac vrăji *

Potrivit lucrării lui Ion Ghinoiu „Comoara satelor. Calendar popular“, în tradiţiile româneşti Nicolae are şi unele atribuţii străine unui sfînt: apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lîngă el spre tărîmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpîneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite. De ziua lui Nicolae se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru ca acestea să înflorească pînă la Anul Nou.

* O legendă dusă în toată lumea *

Moş Nicolae este considerat, în tradiţia bisericii creştine, adevăratul Moş Crăciun. Se spune că ierarhul Nicolae poseda puteri magice. După mutarea moaştelor lui în biserica ce-i este dedicată, pelerinii creştini din toată lumea au venit să se închine la acestea şi au preluat legenda lui Moş Nicolae în locurile lor natale. Astfel, legenda s-a răspîndit în toată lumea şi a preluat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfîntului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, cînd sînt oferite cadouri copiilor şi săracilor. Cînd colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roşu şi mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului a evoluat treptat pînă la cea a unui bătrîn spiriduş vesel.

* Moşul fără graniţe *

Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfîntul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfîntul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sînt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sînt luaţi de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfîntul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mînă. Copiii obraznici sînt pedepsiţi cu lovituri de nuia. La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mîncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sînt aduse de îngeri.

* Sfîntul Neculai orînduieşte soarele *

O legendă din Ardeal spune că Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pămîntul, dar el, îngrozit de răutăţile care le vede şi sătul de acelaşi drum veşnic, întruna vrea să fugă şi să scape de vederea pămîntului. Aşa cum umblă el de-a curmezişul peste pămînt, de la răsărit spre asfinţit, tot îşi schimbă drumul şi fuge cu răsărirea, cînd spre miază-zi, cînd spre miază-noapte, doar-doar va ajunge să facă sfîrşit pămîntului şi el să se odihnească pe cer ca să nu mai aibă de înconjurat pămîntul. Iar sfîrşitul pămîntului va fi atunci cînd soarele va ajunge să răsară de la sfinţit şi să sfinţească la răsărit. Dar Dumnezeu nu voieşte lucrul acesta şi de aceea a pus străjer la miază-noapte pe Sîn-Nicoară şi la miază-zi pe Sîn-Toader, ca să ţie calea soarelui. Şi soarele tot fuge de la miază-zi la miază-noapte, şi tot speră că o dată va scăpa.

* Ocrotitorul apelor şi al pescarilor *

Se mai spune că Sfîntul Neculai este podar mare şi călăuză şi sprijin celor ce umblă pe ape. Că ar fi fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Se zice chiar că Sfîntul Neculai a oprit apele potopului care căutau să înece corabia lui Noe. Unele colinde ardeleneşti spun despre rosturile Sfîntul Neculai pe ape. Iar cele din Bucovina că Sfîntul are putere şi asupra oştilor. Prin munţii Sucevei şi prin unele părţi din Bucovina se crede că hoţii se roagă acestui sfînt ca să le ajute în isprăvile lor. De aici poate a ieşit şi numele de Sfîntu-Niculae din cui sau Sfîntul Niculae de pe coardă, nume ce se dă biciului sau vărguţei cu care părinţii ameninţă copiii prea obraznici. Femeile se roagă Sfîntului Neculai pentru ajutor, iar fetele pentru noroc. Bărbaţii duc lumînări la biserică şi fac liturghii. Prin unele părţi din Oltenia, Sfîntul Neculai se serbează pentru ajutor la boli, dar mai ales pentru lovituri.

* Altă poveste din bătrîni *

O poveste din bătrîni mai spune că Sfîntul Nicolae a fost iscoadă la diavol. Cică, la început de tot, Dumnezeu a făcut o înţelegere cu Necuratul ca cei vii să fie ai lui Dumnezeu, iar cei morţi ai lui Necuratu’. Văzînd însă Dumnezeu că asta e un lucru rău, a trimis pe Sfîntul Nicolae să întrebe cine poate să ia legămîntul acela de la Necuratul. Şi a stat Sfîntul Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, pînă a reuşit să vorbească unui drac întrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a răspuns: „Numai acel ce se va naşte din Duh Sfînt va putea să-l ia“. Dumnezeu a trimis atunci duhul său şi aşa s-a născut Hristos. Cînd a împlinit Hristos treizeci de ani a mers şi a luat legămîntul cel rău, iar de atunci au rămas oamenii să fie judecaţi după păcatele lor.

* O viaţă de sfînt *

• Născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, din Asia, Sfîntul Nicolae (în limba greacă „biruitor de popor“) a uimit încă din copilărie prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinţii, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor şi a întemeiat mănăstirea Sionului de lîngă Mira, capitala Lichiei. A continuat să facă minuni. La bătrîneţe s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, unde a fost înmormîntat la 6 decembrie 352. După opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserică, în cartierul Vlaherne, cu hramul numelui său. Imediat s-a dus vestea că din mormîntul lui Nicolae izvorăşte mir, iar creştinii au venit în pelerinaj, iar bolnavii s-au vindecat cînd s-au închinat acolo. Multe biserici din ţară, şi mai ales din Ardeal, poartă hramul Sfîntului Nicolae. De ziua Sf. Nicolae, chiar dacă e post, se dă dezlegare la peşte.