Sindicatul Propact şi Prefectura Vrancea – război de fond funciar!!!

Sindicatul agricultorilor PROPACT şi Prefectura Vrancea au declanşat un adevărat război al declaraţiilor. Costel Ichim, liderul PROPACT a acuzat conducerea Prefeturii si a membrilor Comisiei Județene de aplicare a Legilor Fondului Funciar pentru constituirea dreptului de proprietate.

“Am făcut o conferinţă de presă ca urmare a acordului încălcat de instituţia prefectului cu privire la problemele discutate săptămâna trecută în momentul în care ştiţi că am renunţat la pichetare. Este vorba despre Comisia Judeţeană de restituire a proprietăţii. Ca orice minune chestiunile discutate nu au ţinut decât trei zile. Odată cu apariţia noii legi se pare că totul este făcut doar de formă. Deplasările care se fac zilnic în teritoriu nu au obiect, nu au absolut nimic, se duc doar pentru a rezolva anumite dosare”, a declarat Costel Ichim.
În replică Prefectura Vrancea a emis astăzi un comunicat de presă care contrazice afirmaţiile liderului Propact.
“Este regretabil că domnul Costel Ichim, presedintele sindicatului PROPACT Vrancea a lansat in presa o serie de acuze la adresa conducerii institutiei si a membrilor Comisiei Județene de aplicare a Legilor Fondului Funciar pentru constituirea dreptului de proprietate. Consideram ca prin afirmatiile defaimatoare si fara acoperire proferate la adresa presedintelui comisiei judetene precum si a comisiei judetene in ansamblu, dl Ichim Costel nu face decat sa atraga atentia asupra sa, sa-si faca un nemeritat capital de imagine, ignorand problemele reale cu care se confrunta adevaratii proprietari de terenuri agricole si forestiere ale caror interese spune ca le reprezinta. In afara de aceste interventii mediatice care se vor explozive nu avem cunostinta prin ce initiative si idei s-a afirmat domnia sa in rezolvarea problemelor proprietarilor de terenuri ale caror interese clameaza ca le apara. Mai mult, in perioada in care a fost membru si in colectivul de lucru, i s-a oferit posibilitatea de a participa la eventuala imbunatatire a activitatii acestuia in masura in care ar fi fost interesat sau capabil sa o si faca, dar „s-a remarcat” prin neparticiparea la sedintele acestui organism tehnic.
Îi reamintim domnului Ichim că procesele verbale ale sedintelor comisiei judetene sunt inregistrate pe suport electronic, fiind disponibile spre ascultare oricarui membru al acesteia, astfel încât nu se pune problema a forta membrii comisiei judetene să semneze un proces verbal care nu corespunde cu problematica discutata in cadrul sedinței.
La comisiile locale Paltin si Vrincioaia s-au deplasat membrii colectivului de lucru ce functioneaza pe langa comisia judeteana in vederea acordarii sprijinului pentru solutionarea unor probleme de fond funciar care treneaza din anul 2002 pentru un numar de 135 persoane indreptatite si validate de catre comisia judeteana conform Legii nr. 1/2000, ocazie cu care a mers si reprezentantul PROPACT, domnul Marian Marinescu.
In data de 20 martie a. c. membrii comisiei judetene s-au deplasat la doua comisii locale, respectiv Racoasa si Valea Sarii, in vederea formularii propunerilor de solutionare a CONTESTATIILOR depuse impotriva masurilor stabilite de catre comisiile locale, atribut conferit de lege exclusiv membrilor comisiei judetene si nu s-a pus problema efectuarii unor CONTROALE la nivelul comisiilor locale.
Lucrarile comisiei judetene se desfasoara in baza ordinii de zi, supusa votului plenului si nu este dictata de presedintele comisiei judetene. Mai mult decat atat, ordinea de zi poate fi completata la solicitarea si cu acordul membrilor comisiei, iar acestia sunt desemnati de conducatorii institutiilor respective, cu reprezentabilitate in comisia judeteana si nu sunt remunerati pentru activitatea din cadrul colectivului, ci pentru activitatea pe care o desfasoara in institutia respectiva.
Mult blamata activitate a comisiei judetene s-a materializat, pana la aceasta data, printr-un procent de emitere a titlurilor de proprietate de 99,15%”, se arată în comunicatul Prefecturii.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.